Gina Pistol este acum o mămică și o iubită împlinită, cu o familie extrem de frumoasă, pe care o iubește ca pe ochii din cap. La rândul ei, prezentatoarea de televiziune este iubită și respectată de Smiley, cu care are o relație extrem de frumoasă.
Însă, dacă acum viața Ginei Pistol se apropie de perfecțiune, în trecut, blondina a avut de suferit. Într-un interviu acordat emisiunii ”Dincolo de aparente”, Gina Pistol a dezvaluit ca un fost iubit de-al ei a înșelat-o cu o prietenă foarte bună.
”Am suferit enorm de mult. Când eram mai mică spuneam că nu o să iert niciodată un bărbat care o să mă înșele. Viața te aduce uneori în niște situații… Am avut o relație de 6 ani. A fost o chestie foarte urâtă. Era o femeie din grupul nostru de prieteni. Într-un moment de slăbiciune, el s-a culcat cu ea. Iar eu am aflat. A fost foarte dureros”, a spus Gina Pistol.
Cântărețul a fost întrebat când va avea loc marele eveniment, dar și de ce nu a cerut-o în căsătorie pe Gina Pistol până acum. Astfel, Smiley a declarat că se va întâmpla și acest lucru la un moment dat și vor anunța ei atunci. Pe de altă parte, Gina susține că este foarte fericită așa și nu simte neapărat nevoia unor acte care să-i unească în fața lumii.
”Nu știu ce să zic. Noi ne vedem ca o familie. Căsătoria cred ca este doar o formalitate pentru noi în acest moment, dar o să vă anunțăm”, a declarat Smiley, în cadrul emisiunii ”Xtra Night Show’.
Prezentatoarea TV a declarat că îi este foarte bine alături de partenerul ei, chiar dacă nu au semnat niște acte. Vedeta se consideră ca și căsătorită cu artistul.
”Noi suntem ca și căsătoriți. Când o să fie timpul potrivit. Ne este foarte bine așa cum suntem cu acte și fără acte”, a declarat Gina Pistol.
”Cred că suntem și mai apropiați decât eram. De când a apărut Josephine mi se pare că sunt un pic mai emoțional, mi se pare că sunt mai atent la ceea ce simt și am ocazia să mă joc mai mult…. Iar cu Gina… chiar ne simțim mult mai apropiați, suntem mai deschiși unul față de celălalt.
Eu sper, acum zic eu, dar nu știu dacă ea e de aceeași părere, să fi devenit eu un pic mai grijuliu. Sper. Eu, în general, sunt mai în lumea mea… și sunt neatent în jurul meu. Și sper să fi devenit mai atent. Dar nu știu sigur, nu bag mâna în foc”, a declarat Smiley, acum ceva timp, despre relația lui cu Gina Pistol.